Personajele crengiene interpretate de studenţii străini
- vizualizări: 298
Studenţii străini, care studiază la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”, au participat la o şezătoare literară cu genericul “Ion Creangă şi lumea personajelor sale”. Mătuşa Maria, Ionică Torcălău, Dănilă Prepeleac, capra cu trei iezi, leneşul şi cucoana, Tândală şi Păcală, fata babei şi fata moşneagului, calul Bălan şi multe alte personaje din opera marelui povestitor român Ion Creangă au fost interpretate de studenţii străini din anul I-III, care, de fapt, sunt cetăţeni turci, israelieni, arabi, hinduşi şi vorbitori de limba rusă.
Piesele au fost jucate în limba română şi, de fapt, în acest fel au fost testaţi la disciplina limba română. Chiar dacă unii dintre ei au vorbit într-o română stâlcită, alţii s-au descurcat foarte bine în rolul personajelor lor.
“În Creangă trăiesc credinţele, obiceiurile, datinile şi filosofia poporului, iar Casa Mare a Univesităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” a găzduit, prin această şezătoare o incursiune în literatura tradiţiilor şi obiceiurilor poporului român”, a spus în cadrul evenimentului, Argentina Chiriac, şef catedră Limba română şi terminologie medicală.
Studenţii străini spun că se simt motivaţi să înveţe limba română, deoarece aceasta îi ajută în procesul de studiu, să comunice cu colegii, dar şi să construiască un dialog cu viitorii pacienţi.
Manifestarea cultural-artistică “Ion Creangă şi lumea personajelor sale” a fost organizată de Catedra de limba română şi terminologie medială în contextul Zilelor Latinităţii, marcate anual în luna mai.
[nggallery id=114]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii