O delegaţie OMS a vizitat IP USMF "Nicolae Testemiţanu"
- vizualizări: 70
Marţi, 23 iulie 2013, Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu” i-a avut drept oaspeţi pe reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, şi anume: dna Madalena Patricio, profesor, preşedinte al Asociaţiei Europene în Educaţie Medicală (AEEM), dl Trevor Gibbs, profesor, ofiţer pentru Dezvoltare, dr. Galina Perfilieva, manager de programe, Ala Nemerenco, manager de proiect Resurse Umane în Sănătate şi dl Artur Zaiat, ofiţer IT.
Din partea IP USMF ”Nicolae Testemiţanu” la întrunire au participat dna Olga Cerneţchi, prorector pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ, dl Oleg Lozan, prorector pentru implementarea tehnologiilor informaţionale şi dezvoltare strategică, dl Lilian Şaptefraţi, şef Secţie Didactică, dna Olga Tagadiuc, şef Secţie Doctorat şi Masterat, decani, şefi de catedre şi alţi reprezentanţi ai Universităţii.
Scopul vizitei a fost stabilirea unor recomandări privind implementarea învăţământului la distanţă şi aplicarea metodei bazate pe dovezi în instruirea medicală, precum şi crearea de parteneriate.
În cadrul întrevederii, dna Olga Cerneţchi a prezentat informaţii generale despre Universitate şi a descris sistemul de instruire medicală din Republica Moldova. Dl Oleg Lozan a menţionat importanţa educaţiei la distanţă în instruirea universitară şi postuniversitară, a cărei implementare este una din activităţile de bază stipulate în cele două strategii ale Universităţii: Strategia de dezvoltare, perioada 2011-2020, şi Strategia de informatizare a IP USMF “Nicolae Testemiţanu” în perioada 2012-2015.
Prof. Madalena Patricio a prezentat experienţa AEEM privind instruirea la distanţă în educaţia medicală. Potrivit dnei profesor, obiectivul major al Asociaţiei este partajarea resurselor în educaţia medicală prin intermediul conferinţelor, proiectelor, ghidurilor, publicaţiilor şi cercetărilor. Astfel, Asociaţia pune la dispoziţia profesorilor o multitudine de materiale utile, disponibile gratuit în limbile engleză şi rusă.
Dl prorector, Oleg Lozan, a vorbit despre procesul de implementare a învăţământului la distanţă în cadrul Universităţii. Ideea creării unui sistem de e-learning a apărut în anul 2000, iar în 2003 IP USMF ”Nicolae Testemiţanu” şi Alianţa Medicală Americană au realizat, în cadrul şcolii de Management în Sănătate Publică, prima conferinţă online. În prezent, pe platforma www.e.usmf.md sunt disponibile (prin autentificare) opt module de instruire. Fiecare modul include cursul (lecţia) în formă scrisă şi varianta video a acestuia, o prezentare Power Point, un studiu de caz, teste de evaluare, forum şi chat. Potrivit dlui prorector, învăţământul la distanţă se bucură de o apreciere pozitivă din partea comunităţii medicale din Republica Moldova, care consideră că acesta sporeşte gradul de accesibilitate, calitate şi eficacitate a instruirii.
Prof. Trevor Gibbs a menţionat că în cadrul sistemelor e-learning este important să existe un mecanism de interacţiune dintre profesor şi student şi posibilitatea de obţinere a unui feedback.
Oaspeţii au salutat iniţiativa creării Centrului de Simulare în cadrul Universităţii, care va constitui un instrument important în instruirea medicală, contribuind la dezvoltarea abilităţilor practice şi de comunicare ale studenţilor şi rezidenţilor.
De asemenea, reprezentanţii OMS au accentuat faptul că aplicarea metodei de instruire bazată pe dovezi este necesară pentru a tinde spre excelenţă în realizarea obiectivului major al Universităţii - pregătirea specialiştilor în medicină şi farmacie.
Dna Olga Cerneţchi le-a mulţumit oaspeţilor pentru că au acceptat să-şi împărtăşească experienţa, afirmând că Universitatea este deschisă pentru noi colaborări în această direcţie de activitate.Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii