Lecții practice la anatomie pentru studenți danezi
- vizualizări: 167
Un grup de studenți danezi au efectuat, pe parcursul săptămânii trecute, mai multe lecții practice în domeniul anatomiei la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”.
Cei șase tineri de la Universitatea Aalborg, Danemarca, s-au arătat impresionați de experiența de care au avut parte aici. Ba mai mult, aceștia au menționat că vor recomanda colegilor de acasă cursul respectiv și vor propune introducerea acestuia în programul de studii, pentru ca și ceilalți să vină în Moldova ca să ia lecții practice la anatomie.
Ion Ababii, rectorul USMF ”Nicolae Testemițanu”, a menționat că Universitatea noastră este deschisă spre colaborare, susține și încurajează mobilitatea academică a studenților în scopul dezvoltării deprinderilor și abilităților practice ale acestora.
Tinerii, care se află la prima experiență de acest fel, ne-au povestit că au rămas impresionați de Universitatea noastră, în special de Muzeul de anatomie. Aici au avut posibilitatea să vadă și să studieze pe cadavre. ”A fost ceva unic pentru noi. Nu avem ”material biologic” la universitatea noastră. Învățăm din cărți sau pe mulaje din plastic”, a menționat Nicolai Kjærgaard, student la Universitatea Aalborg.
Fiind întrebați despre diferențele privind procesul de studii de la cele două instituții, tinerii au remarcat că profesorii de la Universitatea noastră sunt foarte dedicați. La Universitatea Aalborg, procesul de cercetare și lucrul în laborator este de bază pentru profesori, predarea fiind, de cele mai multe ori, pe planul doi. Jonas Bruun Kjærsgaard, membru al echipei de stagiu, a mai adăugat că ”Profesorii noștri sunt specializați în domenii foarte înguste, cum ar fi anatomia neurologică, iar atunci când trebuie să ne predea domenii mai largi - apar anumite dificultăți. Pe când, profesorii de la USMF ”Nicolae Testemițanu” par să fie experți în anatomie în general”.
Chiar dacă au avut un program intens și nu prea au avut timp liber, studenții au reușit să viziteze orașul și au remarcat că acesta arată mult mai bine decât în poze, iar oamenii sunt foarte prietenoși și ospitalieri. În weekend, tinerii au avut parte și de o excursie la Complexul Turistic ”Orheiul Vechi” și la Mănăstirea Curchi. Ne-am bucurat că tinerii au spus că și-ar dori să revină în Moldova, mai ales în scop turistic.
Stagiul studenților danezi a fost organizat în corespundere cu prevederile Acordului semnat între Universitatea noastră și Universitatea Alborg, Danemarca și s-au desfășurat la catedrele de Anatomia omului și Anatomia topografică și chirurgie operatorie a USMF ”Nicolae Testemițanu”.
Universitatea Aalborg are cca 21 de mii de studenți și este cea mai mică din Danemarca, aici fiind instruiți 2500 de studenți în domeniul medicinei.
[nggallery id=167]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii