Basorelief în amintirea profesorului Valentina Halitov

Publicat: 26.05.2014

077În istoria Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” s-a înscris o pleiadă de personalități neordinare, devotate cu trup și suflet Patriei, profesiei și Alma Mater. Un loc aparte aici îi revine Valentinei Halitov, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, fost şef catedră Boli infecţioase la copii, Cavaler al Ordinului Republicii, care până la ultima suflare a activat în calitate de profesor-consultant la catedră.

 

Pentru a înveșnici memoria acestei personalități marcante, a fost inaugurat un basorelief la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii, instituție în care a activat profesorul universitar Valentina Halitov. Lucrarea a fost realizată  de sculptorul Veaceslav Jigleţghi.

 

Acad. Ion Ababii, rectorul USMF ,,Nicolae Testemiţanu”, moderatorul evenimentului consacrat dezvelirii basoreliefului, a accentuat că Valentina Halitov a pus temelia şcolii ştiinţifice autohtone de medici specialişti şi savanţi infecţionişti în domeniul pediatriei.

 

A fost una din personalităţile notorii ale medicinei autohtone, care a contribuit zi de zi, cu dăruire, la fondarea şi dezvoltarea serviciului pediatric de patologie infecțioasă și la consolidarea sistemului naţional de sănătate. Deosebite au fost meritele profesorului Valentina Halitov în domeniul ocrotirii sănătăţii. Aflându-se în funcțiile de preşedinte al Societăţii Ştiinţifice a Infecţioniştilor din republică și specialist principal netitular al Ministerului Sănătăţii în domeniu, a participat activ la lichidarea focarelor de boli infecţioase, a creat condiții pentru îmbunătăţirea considerabilă a indicatorilor de calitate în instituţiile din subordine.

 

Pedagogul, savantul, clinicianul, managerul Valentina Halitov a înscris o pagină de glorie, de o valoare inestimabilă în istoria Universităţii. Acest lucru a fost confirmat şi de Axenia Galexi, conf. univ., Gheorghe Plăcintă, decan al Facultății de Medicină nr.1, şef catedră Boli infecţioase, Ludmila Bârcă, directorul Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase la Copii, Galina Rusu, conf. univ., şef clinică Boli infecţioase la copii, care, la dezvelirea plăcii comemorative, au ţinut un mic discurs în amintirea Valentinei Halitov.

 

Alături de basorelief  au fost depuse multe buchete de flori. Chipul luminos al profesorului Valentina Halitov se va păstra veşnic viu în memoria celor, care au cunoscut-o, colegi şi prieteni.

 

În scopul înveșnicirii numelui profesorului Valentina Halitov, din inițiativa discipolilor și colegilor de la Catedra de boli infecțioase, susținută prin decizia Senatului universitar din 30 august 2013, Clinicii de Boli infecțioase la copii i s-a conferit numele „Valentina Halitov”.

 

[nggallery id=109]

 

Basorelief în amintirea profesorului Valentina Halitov

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii