Fabien Flori în vizită la Universitatea noastră

Publicat: 28.10.2014

DSC_8744Noul director al biroului regional al Agenției Universitare Francofone, Fabien Flori, a  efectuat, în data de 23 octombrie curent, o vizită de documentare la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”. Fabien Flori a fost învestit în funcție de curând și a dorit să cunoască echipa Universității noastre și să stabilească prioritățile de colaborare pe viitor.

 

În cadrul întâlnirii oficiale cu directorul Fabien Flori, rectorul Ion Ababii a menționat că Universitatea noastră este membru al AUF din anul 1997, iar filiera francofonă a fost deschisă în anul 1998. “Grație susținerii instituțiilor și experților comunității universitare francofone, după ce am devenit membri AUF, am fost orientați corect să întreprindem acțiuni concrete în învățământul medical”, a spus rectorul Ion Ababii.

 

Rectorul a solicitat noului director AUF să mențină realizarea programelor de mobilitate academică pentru studenți și tineri specialiști în instituțiile medicale din Franța și țările francofone. De asemenea, Ion Ababii a accentuat, ca o prevedere obligatorie, că tinerii care vor efectua un stagiu practic în una din instituțiile țărilor francofone vor trebui să se reîntoarcă în țară și să împărtășească din experiența acumulată acolo.

 

Fabien Flori, director regional al Agenției Universitare Francofone, în replică, a declarat că va susține organizarea stagiilor pentru studenți, prin fortificarea acestora. În curând, vor fi anunțate apelurile regionale pentru universitățile de medicină din zonă, care ar permite asocierea instituțiilor din trei țări regionale în dezvoltarea cercetărilor în domeniu. Proiectul va fi un compartiment suplimentar la bursele ”Eugen Ionesco”, o etapă de pregătire a acestor universități pentru proiecte de nivel european. ”Am dori ca USMF ”Nicolae Testemițanu” să participe la aceste proiecte regionale, deoarece se acordă prioritate celor din domeniul de sănătate”, a spus directorul AUF.

 

Agenția Universitară a Francofoniei este una dintre cele mai importante structuri de unități de învățământ superior și de cercetare din lume. AUF este operatorul Francofoniei instituționale pentru învățământ superior și de cercetare din 1989 și reunește aproape 800 de universități din întreaga lume. Biroul pentru Europa Centrală și de Est (BECO) reprezintă Agenția Universitară a Francofoniei în regiune și este deschis la București din 1994.

 

 [nggallery id=169]

Fabien Flori în vizită la Universitatea noastră

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii