Revenit la Alma Mater pentru a dezvolta proiecte internaționale
- 50 просмотров
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” va stabili un parteneriat cu Universitatea ”George Washington” din SUA, pentru început în domeniul medicinei genomice. Ian Vasilovski Toma, profesor universitar la Universitatea ”George Washington”, absolvent al Universității noastre, din anul 1983, a revenit în țară pentru a anunța despre disponibilitatea instituției pe care o reprezintă pentru inițierea unor proiecte de mobilitate internațională între cele două universități și realizarea unor cercetări în cotutelă, în special, în domeniul medicinei genomice.
În cadrul întâlnirii oficiale cu delegatul american, rectorul Ion Ababii a salutat ideea acestei colaborări în favoarea extinderii cooperării cu universitățile din străinătate, în special - America și Europa. ”De ceva timp, tot insistăm să aducem acasă standardele internaționale de instruire medicală. Universitatea noastră este pregătită în totalitate pentru instruirea studenților străini, atât pentru formarea lor ca specialiști în medicină, cât și pentru stagii profesionale. Instruirea se desfășoară în patru limbi (română, rusă, engleză și franceză), iar pentru cazare sunt pregătite condiții speciale”, a informat rectorul.
La rândul său, profesorul american originar din Republica Moldova, Ian Vasilovski Toma a menționat că el este unul dintre moldovenii stabiliți peste hotare care ar dori să mulțumească și să răsplătească, într-un fel, Alma Mater pentru instruirea și educația obținută de-a lungul anilor de studii. ”În Statele Unite ale Americii sunt mulți moldoveni, reprezentanți ai diasporei, care și-ar dori să contribuie la îmbunătățirea situației Republicii Moldova, într-o anumită măsură. Universitatea ”George Washington” este mult interesată în dezvoltarea unui parteneriat cu USMF ”Nicolae Testemițanu”, mai ales că nu mai există unul cu o altă instituție în regiune. Această colaborare ar fi un beneficiu politic, științific și social”, a declarat Ian Vasilovski Toma.
Pe parcursul aflării sale la USMF ”Nicolae Testemițanu”, profesorul american va efectua mai multe vizite în laboratoarele instituției noastre a căror domeniu de activitate ține de biochimie, medicină genomică, inginerie tisulară, pentru a vedea la propriu care este potențialul acestora ca, ulterior, să deruleze proiectele de colaborare comune. Tot în această perioadă, profesorul Ian Vasilovski Toma va ține două cursuri privind medicina genomică și bioinformatica pentru doctoranzii Universității noastre.
Vizita lui Ian Vasilovski Toma de la Universitatea "George Washington" se înscrie în acțiunile Programului ”Revenirea temporară a reprezentanților diasporei științifice în Republica Moldova” implementat de Organizația Internatională pentru Migrație și Academia de Științe a Moldovei, în cadrul Proiectului ”Încurajarea parteneriatului public privat pentru dezvoltarea economică durabilă în Moldova”.
[nggallery id=192]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii