Festivitatea de inaugurare a noului an de studii la USMF ”Nicolae Testemițanu”
- 48 просмотров
Emoţii, flori, bucurie și nerăbdare - aceste sentimente i-au încercat pe studenţii anului I, prezenţi la ceremonia festivă de înmatriculare la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Evenimentul, devenit deja tradiţie, s-a desfăşurat la Palatul Național ”Nicolae Sulac” din capitală. Astfel, ziua de 31 august a căpătat o semnificație dublă pentru comunitatea universitară, marcând atât Ziua Limbii Române, cât şi festivitatea de inaugurare a noului an de studii.
La eveniment au participat, în calitate de invitaţi, ministrul sănătății, Andrei Usatîi, președintele Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie, Vladimir Hotineanu, rectorul Universității, Ion Ababii, prorectori, decani, profesori, studenți și părinți.
Manifestarea a debutat cu depunerea Jurământului studentului la medicină și farmacie, prin care tinerii anului I şi-au luat angajamentul de a respecta profesorii și colegii, de a exercita profesiunea cu conștiinţă şi demnitate, iar sănătatea pacienţilor să fie pentru ei - obligaţie sacră.
Rectorul Ion Ababii i-a asigurat şi încurajat pe tinerii studenți că au ales cea mai bună și prestigioasă Universitate, care pregăteşte specialiştii celor mai nobile profesii - cea de medic și farmacist. În toată activitatea sa, Universitatea a instruit peste 39 de mii de absolvenţi, care activează în peste 30 de ţări, devenind astfel „ambasadorii sănătăţii” în întreaga lume. Rectorul a mai spus că învăţământul medical din Republica Moldova este recunoscut la nivel internațional, iar drept confirmare a acestui fapt sunt declaraţiile experţilor Federaţiei Mondiale pentru Educaţie Medicală: “USMF ”Nicolae Testemițanu” poate fi un exemplu de bune practici pentru ţările din regiune atât din spaţiul post sovietic, cât şi din regiunea Mării Negre”.
În numele Senatului Universităţii, rectorul a felicitat cordial studenții anului I, dorindu-le mari succese în realizarea dezideratului de a deveni specialişti medici şi farmacişti.
Urări de bun venit le-au adresat noilor studenţi Minodora Mazur, profesor universitar la Departamentul Medicină Internă și Andrei Pădure, șef catedră Medicina legală, care le-au înmânat tinerilor studenți, în mod simbolic, halatul alb, fonendoscopul şi bisturiul. Flacăra cunoştinţelor a fost înmânată studenților a. I de către studenții a. VI la medicină. Doamna profesor Mazur le-a vorbit despre istoria medicinei şi a menționat că, ”atunci, demult, preoții medici ţineau în taină metodele de tratament şi leacuri”, pe când medicina modernă, în special profesorii Universității sunt gata să ofere cu mare dăruire și cele mai mici detalii despre această știință complexă. Studenţii trebuie doar să învețe și să muncească, cu multă răbdare şi rezistenţă, deoarece un bun student va fi, în viitor, un medic bun.
Academiciana Eva Gudumac a ținut să evidențieze că „profesia de medic este o serioasă şi nobilă îndeletnicire, care are scopul de a păzi şi a păstra focul vieţii şi a sănătăţii. Țara noastră este recunoscută în lume nu doar pentru pământuri fertile, dar mai mult prin acei oameni iluștri care-i duc faima în lume. Astfel, trebuie să completaţi această cohortă a medicilor celebri” , a spus Eva Gudumac. Un îndemn, mai puțin obișnuit, a fost ca tinerii să nu să se căsătorească chiar din primii ani de studii, ci să preia practica europenilor în acest sens, pentru a reuși să dezvolte o carieră în medicină.
Festivitatea de înmatriculare a studenților din anul I la USMF „Nicolae Testemițanu” a culminat cu clinchetele primului clopoțel, care a anunțat inaugurarea noului an de studii 2014-2015, precum și cu depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și la bustul medicului ilustru Nicolae Testemițanu.
[nggallery id=128]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii