Institutul român de Boli Infecţioase se extinde şi la Chişinău

Published: 07.05.2014

DSC_8437Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş” din București va înfiinţa o filială ştiinţifică de cercetare clinică şi de laborator la Chişinău. Centrul va fi amplasat  în cadrul IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Toma Ciorbă”, instituţie unde Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” are  două clinici universitare.

 

Miercuri, 7 mai, instituţiile vizate din Republica Moldova şi Institutul Naţional de Boli Infecţioase din România au semnat, în acest sens, un acord de colaborare.  

 

Adrian Streinu-Cercel, managerul instituţiei române, a menţionat că activitatea centrului va fi axată pe două segmente: instruirea personalului şi dezvoltarea de laboratoare. “Vom aprofunda procesul de formare a cadrelor pe platforme tehnologice noi, ţinând cont că Institutul român deţine o bază tehnică avansată, care ar putea fi adusă şi la Chişinău”, a  accentuat Adrian Streinu-Cercel.

 

De asemenea, se va desfăşura un program transfrontalier de management a bolilor infecţioase, la care va participa şi Spitalul Municipal din Bălţi, unitate spitalicească ce deserveşte un număr mare de populaţie şi necesită suport tehnologic.

 

Rectorul Ion Ababii a salutat extinderea institutului român şi în Republica Moldova, mai ales în condiţiile în care circulaţia microbiană este deosebit de rapidă în lume.

 

Mihai Ciocanu, viceministrul sănătăţii, a menţionat că instituţia pe care o reprezintă va crea toate posibilităţile de realizare a proiectului respectiv.

 

Potrivit părţii române, filială ştiinţifică de cercetare clinică şi de laborator va fi deschisă la Chişinău în 2-3 luni.

 

  [nggallery id=99]

Institutul român de Boli Infecţioase se extinde şi la Chişinău

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii