CHRONEX-RD - soluţie în managementul bolilor cronice
- 75 просмотров
În data de 21 ianuarie curent, la Iași, România, a avut loc lansarea proiectului transfrontalier CHRONEX-RD între Universitatea de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași și Universitatea de Stat de Medicină din Odesa.
Proiectul presupune crearea unei rețele între cele trei țări, care ar fortifica capacitățile în domeniul managementului maladiilor cronice și ar soluționa probleme din regiune, a menționat Rodica Gramma, coordonator de țară al proiectului, director al Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană al USMF Nicolae Testemiţanu. Fiecare țară va veni cu o contribuție, în acest sens. Spre exemplu, România va oferi capacitatea laboratoarelor pentru cercetătorii din Moldova și Ucraina, iar Moldova, la rândul ei, va instrui, în cadrul CUSIM, cca 200 de cercetători din România și Ucraina.
Scopul principal al proiectului este dezvoltarea economică, atât prin reducerea impactului bolilor cronice, cât și prin integrarea resurselor din domeniul sănătății. În acest sens, va fi creată Reţeaua Est-Europeană de Excelenţă pentru Cercetare şi Dezvoltare în Bolile Cronice capabilă să absoarbă fonduri publice şi private necesare pentru dezvoltarea zonei. ”La baza acestei idei stă integrarea, punerea la un loc a resurselor, care se găsesc disparate în trei țări, unite prin granițe comune: România, Moldova, Ucraina”, a spus Radu Iliescu, prorector al Universităţii de Medicină din Iaşi.
La baza proiectului CHRONEX-RD se află un acord de colaborare, semnat în data de 21 decembrie a anului trecut, între universitățile de medicină din Iași, Chișinău și Odesa, fundamentat pe scopuri comune de promovare a educaţiei şi a cercetării. ”Acel memorandum se va bucura de succes pentru că toate cele trei universități sunt universități dinamice, care au recunoaștere națională și internațională”, a declarat rectorul UMF din Iași, Vasile Astărăstoaie.
Proiectul, care are o valoare de peste 1,4 milioane de euro şi o durată de un an şi 8 luni, își propune să atace o problemă a societății moderne reprezentată de bolile cronice. CHRONEX vine de la boli cronice și excelență, iar RD - de la Research and Development. Programul, în ansamblu, cuprinde trei direcții principale: cercetare biomedicală, cercetare clinică și cercetare în medicina primară și comunitară.
În prezent, sunt oferite 20 de burse pentru cercetare, cu durata de 1 lună, la UMF Grigore T. Popa din Iași, la care puteți aplica.
Pentru mai multe detalii: 022 200 340 (Rodica Gramma).
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii