Cât de fericiţi sunt plămânii tăi?
- 90 vues
Ziua de 24 martie este marcată în întreaga lume ca Ziua Mondială de combatere a tuberculozei. Cu această ocazie, Serviciul comunicare şi relaţii publice al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” a organizat, în preajma blocurilor de studii din bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, o campanie de informare şi sensibilizare a opiniei publice privind maladia respectivă. Echipa SCRP a împărţit fluturaşi cu genericul “Cât de fericiţi sunt plămânii tăi?” şi a adresat trecătorilor mai multe întrebări privind tuberculoza (simptome, căi de transmitere, riscuri ş.a.).
Cea mai mare parte dintre persoanele ”interogate” s-au arătat foarte receptive şi deschise, răspunzând necondiţionat la întrebări. Puţini au ştiut că la 24 martie este Ziua Mondială de luptă împotriva Tuberculozei, dar aproape toţi cunoşteau ce prezintă această afecţiune şi cât de răspândită este în ţara noastră.
Vlada, studentă: “Este o boală care se transmite pe cale aeriană, iar partea bună în toată această situaţie este că se tratează în totalitate, dacă se respectă cu strictețe recomandările medicilor”.
Elena, pensionară: “Tusea mai mult de 3 săptămâni ar putea vorbi despre unele simptome de TBC. Totuşi, este necesară investigarea medicală și confirmarea medicului”.
Valentin, student: ”TBC nu este specific doar oamenilor săraci, oricine poate fi afectat de această boală. Important este să se adreseze în timp util la medic”.
Dumitru, angajat la o instituţie de stat din capitală: “Personal nu cunosc pe cineva bolnav de TBC, dar ştiu că tratamentul este gratuit, din contul statului”.
Ne-am bucurat că am întâlnit astăzi zeci de persoane, care afirmă că plămânii lor “sunt fericiţi” pentru că sunt bine informaţi şi au o atitudine grijulie faţă de sănătatea lor.
La începutul celui de-al treilea mileniu, tuberculoza sau „moartea albă” încă rămâne o problemă globală de sănătate, fiind a doua cauză infecţioasă de deces din lume după virusul HIV. Anual, 1,5 milioane de persoane mor din cauza tuberculozei, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Republica Moldova este în primele locuri în Europa după numărul bolnavilor de tuberculoză. În fiecare an, peste 700 de moldoveni mor din cauza acestei maladii, iar alţi aproape cinci mii se îmbolnăvesc. Ministerul Sănătății dă asigurări că, în ultimii ani, boala a început să bată în retragere. Totuşi, medicii atenţionează să fim precauţi şi la primele simptome - tuse, oboseală, lipsa poftei de mâncare și scăderea în greutate – să cerem ajutorul specialiştilor, la timp. Şi să nu uităm că pentru a fi sănătoși trebuie să ne alimentăm corect şi să ducem un mod de viaţă activ.
[nggallery id=79]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii