Învingătorii concursului ”Premiul USMF Nicolae Testemițanu pentru jurnaliști”
- 178 views
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” şi-a desemnat câştigătorii concursului Premiul USMF Nicolae Testemițanu pentru jurnaliști, 2014. Premiul I a fost oferit Mariei Dimineț, Publika TV, premiul II - Anastasiei Rusu, Agenția de presă Mednews, premiul III - Vasile Munteanu, Vocea Basarabiei.
Aceşti trei jurnalişti au fost selectaţi şi apreciaţi de juriu pentru că au realizat materiale interesante despre USMF ”Nicolae Testemițanu”, au participat la cele mai importante evenimente din viața universitară şi au promovat obiectiv şi în termeni pozitivi imaginea instituţiei noastre. Astfel, pe lângă trofee și diplome, jurnaliştii au primit și premii bănești în valoare de 5000, 3000 și, respectiv - 2000 de lei.
La concurs au mai participat şi jurnaliştii Olesea Cember, Diez.md; Andrei Rizescu, Adevarul.md; Corina Morozan, Studentie.md; Sorina David, portalul e-sanatate.md; Irina Spoială, Radio Moldova, care, de asemenea, au primit diplome de participare şi cadouri din partea USMF “Nicolae Testemiţanu”.
Comisia de jurizare, în componenţa căreia, pe lângă reprezentanţii Universităţii, a fost şi Cornelia Cozonac, preşedintele Centrului de Investigaţii Jurnalistice, a apreciat materialele după mai multe criterii precum utilitatea şi relevanţa conţinutului pentru Universitate şi publicul larg, profesionalismul abordării și respectarea normelor deontologice, originalitatea în alegerea și tratarea subiectului, calitatea redacţională - limbaj, lizibilitate şi structură etc.
Concursul Premiul USMF Nicolae Testemițanu pentru jurnaliști a fost organizat pentru prima dată de instituţia noastră, iar ceremonia de premiere a avut loc în cadrul Galei Studenţilor Laureați, în data de 18 decembrie curent. Trofeele au fost înmânate de rectorul Ion Ababii, care a ținut să evidențieze importanța pe care o are mass-media în promovarea realizărilor și activității Universității noastre. ”Anul 2015 este unul aniversar pentru USMF ”Nicolae Testemițanu” și sperăm că veți fi și în continuare alături de noi”, a menționat rectorul, care a dat asigurări că acest concurs va deveni o tradiție.
Silvia Ciubrei, şef serviciu Comunicare şi relaţii publice, a menţionat că acest concurs a fost organizat cu scopul de a motiva jurnaliştii să participe la evenimentele desfășurate de USMF ”Nicolae Testemițanu” și să realizeze materiale despre activitatea acesteia, astfel promovând imaginea instituției noastre. ”În concurs s-au înscris 9 jurnaliști. Numărul ar putea părea mic, dar în total ei au realizat 46 de materiale despre Universitatea noastră - un rezultat destul de bun pentru prima ediție a concursului”, a opinat Silvia Ciubrei.
Felicitări cordiale premianților și tuturor participanților concursului, mult succes și baftă în Noul An 2015.
[nggallery id=196]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii