Delegația noastră la Universitatea de Medicină din Bucovina
- 99 views
Perioada activităților festive dedicate celei de-a 69-a aniversări a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” a coincis, în acest an, cu evenimentele jubiliare organizate de Universitatea de Stat de Medicină din Bucovina, Ucraina, în contextul marcării a 70 de ani de la fondare. Astfel, în vederea menținerii frumoaselor relații de colaborare, în perioada 15-17 octombrie curent, prorectorul pentru educație și probleme sociale Emil Ceban și Sergiu Suman, prodecan la Facultatea de Medicină nr. 1, au reprezentat instituția noastră la ceremonia de omagiere a Universității din Cernăuți.
Reveniți în țară, reprezentanții delegației USMF ”Nicolae Testemițanu” și-au exprimat admirația pentru nivelul înalt de organizare a acțiunilor dedicate jubileului Universității de Medicină din Bucovina. Prorectorul Emil Ceban a menționat că cel mai impresionant este că fiecare a doua persoană vorbește în limba română și au un cult în primirea oaspeților. ”Colegii de la Universitatea din Cernăuți ne-au acordat o atenție deosebită, primindu-ne cu un deosebit respect și entuziasm. Am fost bucuroși să vizităm diferite subdiviziuni universitare, să cunoaștem modul lor de activitate, procesul de studii și relațiile profesori-studenți”, a spus prorectorul.
La ceremonia oficială de omagiere, Emil Ceban a adresat un mesaj de felicitare în numele comunității universitare, în care a accentuat că Universitatea de Medicină din Bucovina este, astăzi, una dintre cele mai prestigioase instituții din Europa de Est, un centru instructiv metodic de valoare - exemplu pentru toate universitățile din Bucovina. ”Sunteți promotorii principiilor de îmbunătăţire continuă a calităţii procesului de învățământ, prin aplicarea unui management modern, a metodelor şi tehnologiilor avansate de predare-învăţare-evaluare. Calitatea academică a Universităţii Dumneavoastră este dovada iniţiativei, perseverenţei, abnegaţiei şi dedicării cadrelor profesoral-didactice”, a accentuat prorectorul Emil Ceban.
În aceeași perioadă, o echipă de tineri sportivi de la Universitatea de Medicină din Cernăuți au vizitat Universitatea noastră. Cei 8 studenți și 2 antrenori au participat la manifestările sportive consacrate Zilelor USMF ”Nicolae Testemițanu”. În acest context, s-au disputat două meciuri amicale de fotbal între gazde și oaspeți. Primul meci, disputat între selecționata de la Universitatea de Medicină din Cernăuți și o echipă formată din studenți, anul I, Facultatea de Medicină nr. 1, s-a finalizat cu 6:1 în favoarea oaspeților. În cel de-al doilea meci, disputat deja între selecționate, a ieșit învingătoare echipa USMF ”Nicolae Testemițanu” cu 4:0.
[nggallery id=168]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii