Klaus P. Schnellbach la Universitate

Published: 13.02.2014

DSC_1999Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” ar putea beneficia de un proiect de cooperare moldo-germană în domeniul sănătății, susţinut de Agenția Germană pentru Cooperare și Dezvoltare (GIZ). În acest context, Universitatea a fost vizitată, astăzi, 13 februarie, de Klaus P. Schnellbach, senior manager GIZ. Oaspetele face parte dintr-o echipă de evaluatori, special formată, pentru stabilirea condiţiilor şi structurii noului proiect în domeniul respectiv.

 

Mihail Gavriliuc, prorector pentru relații internaționale, a făcut o prezentare a Universității și a sistemului naţional de instruire în medicină. Potrivit prorectorului, domeniul prioritar în care ar fi binevenit un suport financiar este Centrul de reabilitare, creat de Universitate acum 5 ani, cu susținerea Guvernului Republicii Moldova. La acest moment, aici ar fi necesare anumite echipamente medicale.

 

DSC_1997Rodica Gramma, director Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană, a venit cu unele precizări vizavi de centrul menţionat mai sus, informând că acesta urmează să devină un centru de excelență, singurul de acest fel în Republica Moldova,  în care vor fi pregătiți specialiști din toată țara în domeniul reabilitării.  În acest sens, experiențele și programele germane ar fi deosebit de utile.

 

Un alt domeniu important ce necesită investiţii este şi dezvoltarea procedurilor chirurgicale performante la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală. Aceasta ar permite instruirea medicilor din regiuni privind chirurgia laparoscopică, fapt care va contribui și la diminuarea cererii pentru spitalizare.      

 

Expertul german, Klaus P. Schnellbach, a menționat că GIZ nu este o instituție capabilă să implementeze investiții majore, dar vine cu suport tehnic - traininguri, schimb de experiență, creare de parteneriate. Un subiect aparte îl reprezintă îmbunătățirea calității managementului. Astfel, expertul a menționat că ar fi utile cursuri în domeniul managementului calității, care ar putea fi integrate în programele Școlii de Management în Sănătate Publică.   

 

Per ansamblu, noul proiect se va axa pe îmbunătățirea serviciilor medicale prestate în spitale atât la nivel regional, cât și național.

 

 

[nggallery id=60]    

 
Klaus P. Schnellbach la Universitate

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii